Flash news:
 
<< Înapoi


Bărbat eliberat din fântână și incendiu stins de pompierii pecicani



13.07.17 de P. S.

Pompierii pecicani au avut parte de două intervenţii în ultimele douăzeci şi patru de ore.

Miercuri, în jurul orei 19:16 minute, a fost alarmat Serviciul Local pentru Situaţii de Urgență (SVSU) Pecica după ce un bărbat în vârstă de 68 de ani a căzut în fântâna aflată în gospodăria sa de pe strada 315.

Acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul în jos în fântână, motiv pentru care au sosit şi două echipaje specializate de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad.

În urma colaborării dintre serviciile voluntare şi cele profesioniste, bărbatul a fost eliberat în jurul orei 19:50, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Joi, în jurul orei 12:18 minute, SVSU Pecica a fost anunţat despre un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în apropiere de comuna Semlac.

„Domnul primar Petru Antal a aprobat imediat ieşirea din sectorul de competenţă al SVSU Pecica şi un echipaj cu pompieri voluntari cu o autospecială a acţionat pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată, alături de un echipaj ISU Arad şi SVSU Semlac.

Dacă nu era stins la timp, incendiul risca să ajungă la pădurea din apropiere şi să provoace pagube însemnate. Pompierii din cele trei servicii au dat dovadă de colegialitate și au acţionat împreună în mod profesionist” – a declarat şeful SVSU Pecica, ing. Stan Mihail. 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
maria în 22.11.17
super :)
babota anamaria în 22.11.17
Succes iulyyy
Bianca bacis în 22.11.17
Bafta iești cea mai drăguță
Iulian Chindris în 22.11.17
Votat
Naoi în 22.11.17
Eugenia Pete nu prea știe care e menirea ei... ar trebui să se ocup ...
SARAH ALVIN în 22.11.17
O veste bună tuturor celor interesați de obținerea unui î ...
Mihai în 22.11.17
Bafta
Angga în 22.11.17
Am acordat împrumuturi companiilor și persoanelor fizice cu o rat&# ...
Iulian Chindris în 22.11.17
Votat
Stanciu Patric în 21.11.17
Bafta

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891