Flash news:
 
<< Înapoi


Absolvenții de liceu au spus adio școlii (GALERIE FOTO)



26.05.17 de P. S.

Vineri de la ora 10 a început la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” festivitatea de absolvire a claselor liceale pecicane.

Absolvenții claselor a XII-a și cei ai învățământului profesional au făcut dimineața turul școlii, după care au mers la Casa de Cultură, unde au fost așteptați deja de colegii mai mici, cadre didactice și rude.

Diriginții Batki Liliana (XII A), Pop Gabriel (XII B) și Rusu Loredana (XII C) au chemat, pe rând, elevii pentru a le înmâna diploma de absolvent de liceu, iar absolvenții clasei a XI-a C au primit diplome de absolvire a ciclului profesional de la dirigina Berchiș Angela.

Șefele de promoție Mester Aranka și Molnár Tímea și-au luat rămas bun de la liceul pecican în numele absolvenților, după care a fost predată cheia școlii colegilor din clasele a XI-a. Din partea părinților a luat cuvântul Anca Iobb.

Directorul Daniel Toth le-a urat tuturor succes în viață, alături de elevi fiind și directorul adjunct Blazena Karkus.

Nu a lipsit proiecția de imagini cu amintiri din anii de liceu, iar la final s-a făcut poza de grup.

Administrația locală a fost reprezentată de viceprimarul Miodrag Stanoiov, în discursul său acesta le-a dat câteva sfaturi utile tinerilor, prezent fiind și preotul paroh Cătălin Siladi, de la Parohia Ortodoxă Română Pecica II, care a invitat cei din sală să roage împreună.

 Foto: Marin Stan 




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
intrebare în 11.10.17
liceul ghe.lazar pecica
/intrebare/ în 11.10.17
La cine vă referiți, ”să vedem”?

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891